Vultoor’s Blog

Cronicarul Blogosferei Moldovenesti!

Archive for October, 2007

Domeniul .asia a devenit disponibil

Începând de astăzi, este disponibil domeniul regional .asia, care vine după lansarea domeniului .eu, anul trecut, şi care este gândit să fie folosit pe scară largă şi să se alăture domeniilor .com şi .net. „Domeniul .asia se comportă asemeni unui canal sau portal, dovedind apartenenţa la piaţa asiatică”, a spus Edmon Chung from DotAsia, o companie cu sediul în Hong Kong-based care a câştigat dreptul de a organiza domeniul. Domeniul oferă o modalitate mai simplă de a direcţiona clienţii către produsele tale. „Cercetările noastre demonstrează că «Asia» este unul dintre cei mai căutaţi termeni, astfel încât având un site .asia, indexarea pe Google şi Yahoo va deveni mult mai bună”, a adăugat Chung. El spune că preţurile pentru adresele web se vor cifra între minim 10 şi câteva sute de dolari, în funcţie de solicitări. Deţinătorii de mărci comerciale, guvernele şi autorităţile vor putea să înregistreze adrese web pe acest domeniu, în perioada iniţială a ofertei. Publicul larg va putea să liciteze începând din februarie. Chung a explicat că brand-urile mondiale din Asia, dar şi din afara ei, ar putea fi interesate de noul domeniu, iar sufixul ar fi complementar pentru domeniile specifice fiecărei ţări. El se aşteaptă ca în primul rând companiile de turism să fie printre primele care îşi vor exprima interesul, în special cele cu sloganuri care cuprind cuvântul Asia. Perioada iniţială de atribuire va fi folosită pentru a preveni disputele dintre organizaţii şi utilizatorii particulari care vizează un anume nume de domeniu. Dacă mai multe cereri sunt considerate la fel de îndreptăţite, ele vor fi atribuite prin intermediul unei licitaţii organizată de organizaţia non-profit.

If you enjoyed this post, make sure you subscribe to my RSS feed!

  • 0 Comments
  • Filed under: IT, Internet
  • Experti britanici contribuie la reforma sistemului de aparare a RM Potrivit Serviciului de Presa al Ministerului Apararii, în perioada 8-12 octombrie, curent, la ministerul Apărării îşi desfăşoară lucrările Grupul de experţi britanici în domeniul de asistenţă în reformarea sistemului de securitate şi apărare. Conform locotenent-colonelului Valeriu Mija, şeful Direcţiei politică militară şi relaţii externe, ministrul Apărării Vitalie Vrabie, a avut o întrevedere de lucru cu Echipa de asistenţă în reformarea sistemului de securitate şi apărare din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. În cadrul discuţiei ministrul Vitalie Vrabie a menţionat că în cadrul implementării prevederilor IPAP, rolul Analizei Strategice a Apărării, este esenţial pentru succesul reformei militare, ca un element-cheie al procesului de transformare. Potrivit ministrului Apărării, sistemul naţional de apărare şi securitate trece printr-o perioadă de modernizare şi ajustare la cerinţele normelor democratice. Noi tindem la crearea unor Forţe Armate eficiente, înzestrate cu tehnică modernă, capabile să asigure securitatea şi apărarea ţării, interoperabile cu armatele partenerilor noştri pentru contribuirea la eforturile internaţionale de asigurare a securităţii. La rîndul său, şeful delegaţiei de experţi domnul David Clarke, a opinat că pe parcursul activităţii grupului de experţi împreună cu colegii moldoveni, vor examina sistemul de apărare, şi respectiv vor fi propuse recomandări conceptuale şi orgaziţionale în perfecţionarea sistemului de apărare, care ar satisface necesităţile de securitate ale Republicii Moldova. Locotenent-colonelul Valeriu Mija a specificat, că grupul de experţi vor avea întruniri cu factori de decizie atît din cadrul Ministerului Apărării şi Marelui Stat Major al Armatei Naţionale, dar şi cu reprezentanţii Trupelor de Carabinieri şi Serviciului de Grăniceri, inslusiv vor discuta cu Secretarul Consiliului Suprem de Securitate şi Preşedintele Comisiei pentru securitate, apărare şi ordine publică a Parlamentului Republicii Moldova.

    If you enjoyed this post, make sure you subscribe to my RSS feed!

  • 0 Comments
  • Filed under: Off-Topic, Politica
  • Piaţa publicitară din Republica Moldova se situează pe locul 8 în topul ţărilor ale căror pieţe publicitare vor înregistra cele mai moderate ritmuri de creştere în următorii 2-3 ani, potrivit Agenţiei internaţionale de publicitate ZenithOptimedia. “Pieţele publicitare din ţările din Europa de Sud-Est sunt încă destul de mici şi nu sunt valorificate la maxim. De aceea există o premisă de creştere substanţială în următorii 2-3 ani”, se menţionează în raportul publicat de ZenithOptimedia, citat pe pagina web - www.followthemedia.com . Vecinele R. Moldova Ucraina şi România se află pe locurile 7 şi, respectiv, 10 în clasamentul dat publicităţii de către agenţia publicitară internaţională. Pe primul loc se află Serbia, a cărei piaţa publicitară va înregistra o creştere de 308% în perioada 2006-2009. Anterior, într-un interviu acordat agenţiei BASA-press, Galina Zablovski, directorul executiv al Asociaţiei Agenţiilor de Publicitate din R. Moldova a declarat că volumul pieţei publicitare din ţară ar putea atinge la finele lui 2007 cifra de 20 mln USD, înregistrând o creştere de aproximativ 67% comparativ cu anul 2006. Potrivit informaţiilor oferite de ZenithOptimedia, cheltuielile de publicitate la nivel mondial vor depăşi 454 de mlrd USD în 2007, în timp ce pentru următorii trei ani, cheltuielile vor ajunge până la 511,8 mlrd USD, datorită Jocurilor Olimpice de la Beijing, a Campionatului European de Fotbal şi a alegerilor prezidenţiale din SUA.

    Sursa: Basa-Press

    If you enjoyed this post, make sure you subscribe to my RSS feed!

    I need money!

    Titlul vorbeshte de la sine :)

    If you enjoyed this post, make sure you subscribe to my RSS feed!

  • 2 Comments
  • Filed under: Personal
  • Cea mai actuală consecinţă a celui de-al II-lea război mondial constă în faptul că basarabenii sunt despărţiţi de neamul românesc. Moldova fiinţează ca un stat aparte care, se pare, nu este viabil, mai ales din perspectiva situaţiei foarte grave la capitolul respectarea drepturilor şi libertăţilor omului, consideră profesorul universitar dr. hab. Anatol Petrencu. Consecinţele celui de-al II-lea război mondial au constituit subiectul unui simpozion ştiinţific de vineri, 5 octombrie, prilejuit de consemnarea a 60 de ani de la încheierea tratatelor de pace care au marcat sfârşitul conflagraţiei.

    Profesorul universitar dr. Gheorghe Buzatu de la Universitatea „Ovidius”din Constanţa, România, consideră că nedreptăţile celui de-al II-lea război mondial, printre care şi ruperea Basarabiei de la România, ar putea fi reparate odată cu reaşezarea politică a Europei în cadrul hotarelor sale continentale de la Atlantic până la Ural.

    În ciuda eforturilor depuse de marile puteri de a institui pacea, liniştea nu a fost câştigată: al II-lea război mondial a fost urmat imediat de războiul rece, iar după 1990 lumea este încă în balanţă. Unii istorici vorbesc despre un război al haosului, de o planetă care pluteşte spre obiective greu de prevăzut şi despre faptul că liniştea necesară popoarelor nu s-a atins, susţine Gheorghe Buzatu.

    Potrivit istoricului Anatol Petrencu, cel de-al II-lea război mondial a pornit în urma semnării unui tratat dintre Germania nazistă şi URSS, prin care cele două puteri au împărţit Europa de est. În 1940, URSS a răpit de la România nu numai Basarabia, cum era stipulat în protocolul secret al tratatului, dar şi nordul Bucovinei, ţinutul Herţa şi câteva insule de la gurile Dunării. În 1941, România a intrat în război pentru a-şi recupera teritoriile pierdute, însă pe parcursul conflagraţiei URSS a obţinut de la marile puteri recunoaşterea hotarelor. În 1944, România a ieşit din război, iar la 10 februarie 1947 a semnat tratatul de pace de la Paris, alături de alte state învinse.

    Sursa: Infoprim

    If you enjoyed this post, make sure you subscribe to my RSS feed!

    Sun Microsystems a lansat patch-uri pentru mai multe vulnerabilităţi din Java Runtime Environment (JRE). Se pare că este vorba despre 11 probleme de securitate care afectează versiunile 6, 5, 1.4 şi 1.3 ale JRE, a anunţat Sun pe blogul său de securitate. Atacatorii ar fi putut să se folosească de problemele critice pentru a citi sau a modifica informaţii importante stocate pe un sistem vulnerabil, depăşind restricţiile de securitate şi ducând la compromiterea sistemelor, potrivit unei alerte emise de Secunia.

    Sursa: Chip

    If you enjoyed this post, make sure you subscribe to my RSS feed!

  • 1 Comment
  • Filed under: Headlines (IT)
  • Carmen Holotescu si Cristian Manafu au lansat deja al doilea chestionar destinat bloggerilor din Romania sub numele “RoBloggerSurvey 2007″, sperand ca prin participarea a cat mai multor bloggeri vor putea obtine date statistice referitoare la starea actuala a blogosferei romanesti. Carmen Holotescu considera ca blogosfera romaneasca s-a maturizat in ultimul an (care s-a scurs de la sondajul similar din 2006 – n.a.). “Blogurile s-au impus ca spatii de informare, documentare si dezbateri. Au existat evenimente la care bloggeri au participat si au mai fost initiative pornite chiar din blogosfera”, spune Holotescu. Colegul sau in aceasta cercetare, Cristian Manafu, vorbeste deja despre bloguri ca fiind o “media” si de faptul ca aceasta este sustinuta si apreciata numai pe baza unor rezultate. “Atat anul trecut, cat si anul acesta, barometrul pentru bloguri a fost si va fi RoBloggerSurvey”, spune Manafu, extrem de increzator in beneficitatea sondajului. Pe scurt, prin intrebarile din cadrul sondajului, se urmareste – ca si anul trecut, crearea unui profil al bloggerului roman: cate alte bloguri citeste, care sunt sursele insemnarilor sale, cate insemnari scrie in fiecare zi, limba utilizata pentru scrierea insemnarilor, categoriile carora li se incadreaza blogurile – din punct de vedere al subiectului, precum si platforma pe care o folosesc cei care au un jurnal online. Chestionarul poate fi completat pana pe data de 13 octombrie, chestionar care se gaseste la adresa http://www.timsoft.ro/weblog/survey/. Cateva din raspunsurile la o serie de intrebari vor arata clar cat si in ce sens a crescut blogosfera romaneasca. De exemplu, daca cu cativa ani in urma majoritatea romanilor foloseau platforme precum cele disponibile la Blogger.com sau Weblog.ro, acum se inregistreaza o tendinta mai mare a utilizatorilor de a trece catre un domeniu web propriu (.ro, .com, .net) unde sa-si instaleze platforma de blogging care corespunde cerintelor sale. Andreea Retea sau Andressa.ro - asa cum este ea cunoscuta in lumea bloggerilor - si-a inceput jurnalul online cu aproximativ doi ani in urma, ajungand de la cativa vizitatori la aproximativ 1.000 de vizitatori zilnic. Astazi este unul dintre cei mai cititi bloggeri autohtoni. “Am inceput blogul pentru ca imi place sa scriu. Am in sange acest microb al povestitului”, spune Retea. In ciuda altora, ea crede ca exista o blogosfera romaneasca si ca un studiu precum RoBloggerSurvey este de bun augur pentru ca “poate oferi niste date statistice. Poate ele sunt incomplete, dar ofera un punct de plecare pentru a avea o imagine despre cei care scriu bloguri si felul in care se consuma ele.”

    Este nevoie de promovarea noilor bloggeri
    Din pacate, blogosfera romaneasca, desi intr-o continua dezvoltare, dupa cum au spus-o toti cei cu care am discutat pentru acest material, nu este una in care sistemul de “linking” sa se foloseasca la maximum, existand astfel bloggeri care, desi scriu bine si au informatie de calitate, risca sa nu fie descoperiti. “Cred ca exista atat de multe blogguri ca atunci cand apare unul nou cititorii nu mai sunt interesati de alte informatii”, spune Miruna Oance, care nu are blog, dar citeste saptamanal aproximativ 50 de jurnale online. Chiar Cristian Manafu recunoaste ca nu este interesat de asa-zisii invatacei in ale bloggingului. “Eu citesc numai bloguri care sunt citite si ale unor oameni cunoscuti.” In schimb, el ne spune ca jurnale precum BookBlog, Mintea-de-ceai, Bukreash si Catastif merita citite, desi el urmareste din aceasta lista unul singur. Miruna Oance crede ca este nevoie de un sistem de promovare, nu numai de topuri prin care sa se vada care este cel mai citit blog al lunii. “Este destul de clar ca in aceste topuri vor conduce Zoso, Piticu, Andressa, Ciutacu, Manafu sau Jeg. Ei scriu bine si sunt vechi in blogosfera”, a mai spus Oance.
    Alexandru Mihaileanu, cel care detine un alt mult citit blog, spune ca daca s-ar incerca gasirea unui defect major al blogosferei romanesti, atunci cu siguranta acesta ar fi atitudinea celor care scriu (definita, in principal, prin aroganta) - care e mai blogger dintre toti? “Nu pot sa spun daca e un lucru bun sau rau. Daca e sa gasim o calitate, aceea este aparitia a tot mai multor oameni care scriu bine”, conchide Mihaileanu. Bloggerul mai crede ca meritul sondajului gandit de Holotescu&Manafu este acela de a veni cu niste statistici mult mai concrete, la care se adauga niste concluzii coerente. “Acestea sunt mult mai utile decat simplul dat cu parerea al bloggerilor cu autoritate”, este de parere bloggerul.

    Estimativ, exista 40.000 de jurnale romanesti
    In urma sondajului realizat anul trecut tot de Holotescu si Manafu, a rezultat ca in tara noastra exista aproximativ 14.000 de bloguri, insa nu s-au putut spune cate dintre acestea sunt “active”, prin activ intelegandu-se un blog al carui continut este reinnoit periodic – de mai multe ori pe zi, zilnic, saptamanal sau chiar lunar. In lumea bloggerilor se considera ca daca nu se adauga continut nou la un anumit interval de timp, blog-ul nu este unul care merita vizitat. “Mai mult continut adaugat zilnic inseamna mai mult trafic”, a declarat Perez Hilton pentru editia de duminica trecuta a ziarul The Observer. Hilton, unul dintre cei mai apreciati bloggeri americani, traieste numai din site-ul sau www.perezhilton.com, unde ofera cititorilor stiri si zvonuri despre vedetele de la Hollywood. Pentru anul acesta Carmen Holotescu estimeaza, cu ajutorul unei numaratori a blogurilor ce porneste de la sistemele de gazduire, ca exista 40.000 de bloguri, dintre care doar trei-patru mii sunt active, adica actualizate periodic. “Cum numarul blogurilor gazduite de cea mai importanta platforma romaneasca - weblog.ro - a crescut semnificativ, ajungand la 20.000, si cum au aparut si alte retele romanesti - ablog.ro si inpolitics.ro - apreciez ca numarul de bloguri aproape s-a triplat”, explica Holotescu.
    Este clar ca o astfel de analiza a blogosferei romanesti este binevenita, la fel cum ar fi si un sistem de promovare a celor care abia acum intra in “campul muncii”. In schimb, cu siguranta, rezultatele sondajului vor crea o tensiune in blogosfera romaneasca. “Personal, cred ca vom asista la multe scandaluri intre cei care scriu. Probabil se vor forma doua sau trei grupuri (inclin sa cred ca doar doua), un fel de retele inchise, care vor vinde publicitate si vor fi blamati de ceilalti. O sa fie interesant. Cine va urmari fenomenul din afara se va distra copios”, este de parere Mihaileanu.

    Modelul Zoso
    Un model de blogger care respecta o mare parte din “regulile” scrierii unui jurnal online este Zoso, care adauga continut nou de cateva ori pe zi, unele din informatiile sale interesand foarte multi cititori. Cei care urmaresc blogosfera romaneasca stiu ca Zoso disputa mereu ceva cu cineva, insa dincolo de acest lucru Zoso ramane printre putinii care reusesc sa fie “producatori de continut” cat se poate el de original. Iata ce cred despre el o parte din interlocutorii nostri.
    Carmen Holotescu: O imagine a subiectelor strazii, pe care le auzim in jur, chiar daca ne intereseaza sau nu sa participam la ele. Daca sunt bune sau nu, daca sunt constructive sau nu, nu ma pronunt. Ele sunt insa oglinda unei parti (dintre) noi.
    Andreea Retea: Ii recunosc insa meritul ca a reusit atat de mult timp sa fie un blog de succes, cu multi cititori. In schimb, autorul nu-si da seama cat rau poate face el, avand notorietate, scriind diverse lucruri. Cand ai un blog atat de sus ca “page rank”, cand Google te apreciaza mult, ceea ce scrii influenteaza oamenii si trebuie sa-ti asumi acest lucru, sa fii responsabil.
    Cristian Manafu: Persoana care a gasit reteta perfecta pentru un blog de succes in Romania, un blogger profesionist pentru piata locala.

    Sursa: Romania Libera

    If you enjoyed this post, make sure you subscribe to my RSS feed!

  • 0 Comments
  • Filed under: Blogosfera RO, IT, Web
  • breathingearth.net

    breathingearth.net

    Am dat azi peste un site foarte interesant, BreathingEarth.net se numeshte. E prima data cand vad ashe ceva pe net :). Intratzi shi voi shi vedeti despre ce e vorba. (Click pe imaginea de mai sus!)

    If you enjoyed this post, make sure you subscribe to my RSS feed!

  • 1 Comment
  • Filed under: Internet
  • EROUL ADRIAN MUTU

    EROUL ADRIAN MUTU Românul a fost omul decisiv pentru Fiorentina. El a marcat atât în timpul regulamentar, cât si la loviturile de departajare. Integralist la formatia “Viola”, Mutu a marcat golul egalizator si a transformat penalty-ul decisiv, care a dus-o pe Fiorentina în grupele Cupei UEFA. Dupa 1-1 în tur, în Olanda, italienii pareau favoriti certi în confruntarea cu FC Groningen de pe teren propriu. Insa ghinionul lui Mutu, bara în minutul 32, imprecizia lui Montolivo sau neconcretizarea ocaziilor lui Semioli, autorul golului din tur, au facut ca scorul la pauza sa fie 0-0. Partea secunda a început în aceeasi nota de dominare a gazdelor, dar golul a cazut chiar în poarta lui Frey, ramas spectator la sutul lui Nevland din minutul 56. Bucuria celor de la Groningen nu a tinut însa decât trei minute. Adi Mutu, cel mai în forma jucator al “Violei”, “creierul echipei”, asa cum spuneau ziaristii italieni despre el, a fost cel care a egalat. O pasa în adâncime a aterizat în zona careului advers, Mutu i-a luat fata lui Vieri, încercând sa demonstreze ca el este liderul echipei, a preluat si a sutat precis în stânga portarului. Vârful nationalei trimitea partida în prelungiri în acel moment. Pâna la finalul timpului regulamentar, ambele echipe au jucat precaut, asteptând parca cele doua reprize suplimentare. Si cum nici acolo nu s-a mai întâmplat nimic, totul s-a decis la loviturile de departajare.

    Eroul Fiorentinei, Adrian Mutu, a avut onoarea de a executa penalty-ul decisiv. Românul nu a ratat si, cu scorul general de 5-4, “Viola” merge mai departe.

    Sursa: Prosport

    If you enjoyed this post, make sure you subscribe to my RSS feed!

  • 0 Comments
  • Filed under: Football
  • “Eventis Mobile” apare curand

    “Eventis Mobile” apare curandEvenis Mobile, al 4-lea operator de telefonie mobilă a anunţat intrarea pe piaţă începînd cu 15 octombrie 2007. Eventis va folosi o tehnologie GSM diferită de cea folosită în prezent de Orange şi Moldcell, mult mai performantă elaborată de compania Nokia. Lansarea operatorului care va avea sediul central pe strada Vlaicu Pîrcălab 52, vis-a-vis de ULIM, va crea un bum pe piaţa de profil, atragerea a peste sută de mii de clienţi fiind preconizată pănă la sfîrşitul acestui an prin intermediul unui marketing violent - preţuri mult mai mici şi oferte “europene” - telefoane de ultimă generaţie, la preţuri subsidiate în jumătate sau chiar oferte de telefoane de 10 dolari, tarificare în lei şi la secundă.

    Pentru a fi siguri de succesul imediat, conducerea Eventis,a angajat un grup de PR-işti care au efectuat un studiu al pieţei pe cît de original şi exact pe atît de interzis. Din numele unei alte companii care “planifică să intre pe piaţă” au fost răspîndit un anunţ de angajare a personalului cu termeni de referinţă care duceau practic doar la angajaţii celor 2 operatori GSM - Orange şi Moldcell. Anunţul a avut succes deoarece promitea salarii de 2 sau de 3 ori mai mare decît actuala retribuţie a angajaţilor din acest domeniu. În cadrul interviurilor la care veneau au venit foarte mulţi angajaţi, au fost puse pe lîngă întrebări generale - întrebări legate de activitatea lor şi a companiei în care activează, de exemplu. “De ce vrei să pleci de la Moldcell”, “Care este relaţia între personal şi conducere”, “Cîţi clienţi vrei să deserveşti zilnic şi cîţi deserveai cînd lucrezi”.

    Astfel, a fost obţinută foarte multă informaţie confidenţială care reprezintă secret comercial. În eventualitatea în care s-ar face publică lista cu persoanele care au participat la intreviu este foarte posibilă concedierea lor din cadrul companiilor din cauza divulgării de secrete comerciale. Moldcell a reacţionat în timp util şi a aflat deja de la persoanele pe care le-a infiltrat în cadrul Eventis care va fi politica noului operator şi ce strategii vor folosi. Următoarele zile se anunţă foarte interesante, v-om urmări un război de spionaj comercial, iar în noiembrie se anunţă deja un război mediatic.

    Eventis Mobile nu va avea aceeaşi soartă ca Unite care lucrează doar în pierdere şi nici nu există vre-un semn că lucrurile se vor schimba. În cadrul concursului de obţinere a frecvenţei Eventis a trecut de un concurent de temut, compania Megafon din Rusia, iar prin vocea preşedintelui Igor Cioban, Eventis Mobile a căror numere de telefon vor începe cu -065xxxxx este pregătită pentru concurenţa cu operatorii existenţi, oferind clienţilor pe lîngă servicii prestate de actualii operatori - tehnologia EDGE iar din anul viitor, tehnologia 3G.

    Sursa: Artur Gurău

    If you enjoyed this post, make sure you subscribe to my RSS feed!