Vultoor’s Blog

Cronicarul Blogosferei Moldovenesti!

Archive for the ‘Idiotism’ Category

Societatea Italiana de Obstetrica si Ginecologie va prezenta un serial pentru tineri pe teme de educatie sexuala de pe 20 decembrie in Second Life. Cele 30 de lectii sunt structurate sub forma unui filmulet de trei minute a caror protagonista este Sara, dupa cum informaza cotidianul italian La Stampa.

(more…)

If you enjoyed this post, make sure you subscribe to my RSS feed!

Tradiţional din 2001 încoace, conducerea Ministerului Afacerilor Interne al R. Moldova sărbătoreşte şi în acest an, la 10 noiembrie, ziua miliţiei sovietice. Puţin camuflată, sărbătoarea se numeşte “Ziua veteranilor organelor afacerilor interne”, din care fac parte mai mulţi foşti miliţieni, inclusiv preşedintele ţării şi ministrul de Interne, Gheorghe Papuc. Cu acest prilej, Papuc a adresat foştilor miliţieni “cele mai sincere felicitări şi urări de bine cu ocazia Zilei veteranilor afacerilor interne – 10 noiembrie!”. În mesajul de felicitare se spune că “având drept exemplu profesionalismul, principialitatea şi devotamentul dumneavoastră faţă de profesia aleasă, se educă generaţia contemporană a angajaţilor organelor afacerilor interne şi acest aport al Dumneavoastră la întărirea legalităţii şi ordinii de drept este greu de supraapreciat”. Începând cu anul 2001, Ziua miliţiei sovietice a fost marcată cu mult fast la Palatul Naţional, fiind patronată de ex-ministrul de Interne, actualul preşedinte al ţării, Vladimir Voronin. Excepţie a fost anul trecut, când 120 de veterani ai MAI au sărbătorit în sediul MAI. La 10 noiembrie 1989, când Ministerul de Interne era condus de Vladimir Voronin, sărbătoarea a fost marcată prin asedierea clădirii MAI de pe bd. Ştefan cel Mare de către zeci de mii de protestatari, revoltaţi de metodele miliţieneşti de intimidare în perioada renaşterii naţionale.

Sursa: Info-Prim

If you enjoyed this post, make sure you subscribe to my RSS feed!

Caracasul consideră că are multe în comun cu Tiraspolul, deşi a aflat de existenţa republicii separatiste abia în 2006. Igor Smirnov, liderul autoproclamatei republici transnistrene, l-a invitat pe preşedintele venezuelean Hugo Chavez să viziteze Tiraspolul. Invitaţia a fost făcută în cadrul unei întâlniri între oficiali transnistreni şi deputaţi ai Adunării Naţionale de la Caracas. Agenţia de presă Olvia notează că cele două delegaţii au discutat despre cooperarea economică bilaterală şi despre blocada informaţională la care sunt supuse republicile nerecunoscute, precum Transnistria.

„Şi noi am trecut printr-o astfel de experienţă”, a declarat un deputat venezuelean, adăugând că s-au făcut încercări de a denatura imaginea lui Hugo Chavez, un luptător care apără interesele poporului său.

Deputatul a mărturisit că Venezuela nu a ştiut nimic de Transnistria până anul trecut. “Eram observatori la un referendum organizat în Osetia de Sud şi atunci am aflat de existenţa unor republici precum Abhazia şi Transnistria”, a precizat acesta, adăugând că între cele două ţări sunt multe asemănări.
Şi preşedinţii Hugo Chavez şi Igor Smirnov au ceva în comun: sunt laureaţi ai Premiului Literar “Mihail Şolohov”.

Sursa: Adevarul.ro

If you enjoyed this post, make sure you subscribe to my RSS feed!

Un elev din capitală a fost internat în stare gravă la spital cu multiple traume provocate de colegii de şcoală. Medicul-coordonator al Serviciului de Urgenţă din capitală, Silvia Babără, a comunicat pentru Info-Prim Neo, că băiatul, de 14 ani, elev al clasei a VIII-a a şcolii nr.10, a fost bătut de colegi cu bestialitate. La momentul sosirii medicilor victima agresorilor suferise comoţie cerebrală, fractura a două coaste, contuzii ale coloanei vertebrale şi abdomenului. Băiatul a fost internat la spitalul „Valentin Ignatenco”.

Sursa: InfoPrim

If you enjoyed this post, make sure you subscribe to my RSS feed!

Cercetătorii Universităţii California-Riverside au publicat un studiu privind urmărirea utilizatorilor P2P de către companiile ale căror produse sunt piratate. Concluzia: toţi cei care folosesc reţelele P2P transmit date permanent unor „falşi utilizatori” configuraţi de companiile media. Anirban Banerjee, Michalis Faloutsos şi Laxmi Bhuyan au colectat peste 100GB de informaţii TCP header la începutul anului 2006 folosind un client special conceput. Scopul studiului a fost determinarea „riscului de a întâlni un fals utilizator şi de a fi acţionat în înstanţă”. Rezultatele studiului sunt prezentate în lucrarea „P2P: Is Big Brother Watching You?”.

În ultimii ani, comunităţile P2P au suspectat că afiliaţi ai unor organizaţii ca RIAA - Recording Industry Association of America sau MPAA - Motion Picture Association of America sunt prezenţi în reţelele P2P în încercarea de a identifica persoanele care sunt implicate în transferuri cu fişiere supuse legilor de copyright. Companii ca SafeNet (denumită anterior Media Sentry) sunt implicate în activităţi de supraveghere, dovezile obţinute fiind folosite frecvent în procese (printre care şi cel al d-nei Jammie Thomas, amendată cu 222.000 $). Identificarea acestor organizaţii este dificilă, fiind foarte discrete prin natura activităţii pe care o desfăşoară. Totuşi, susţinătorii P2P au întocmit de-a lungul anilor liste cu plaje de IP-uri suspectate că ar aparţine acestor organizaţii. Conectarea la un „utilizator” care foloseşte o astfel de adresă IP înseamnă de cele mai multe ori că disponibilitatea fişierului pentru upload/ download a fost înregistrată. Prin procesarea datelor TCP header colectate pe parcursul a trei luni, cercetătorii Universităţii California-Riverside au ajuns la următoarele concluzii:

1. Utilizatorii care nu folosesc o listă de blocare sunt înregistraţi. Toţi utilizatorii participanţi la studiu care nu foloseau liste de blocare s-au conectat foarte repede la adrese IP înscrise în aceste liste. Între 12 şi 17 % din totalul de adrese IP din reţea se înscriau în această categorie;

2. Organizaţiile care desfăşoară activităţi de urmărire nu sunt foarte greu de evitat. Restricţionarea primelor cinci adrese IP înregistrate în listele negre scade posibilitatea de a fi detectat la 1%;

3. Companiile deţinătoare ale materialelor supuse drepturilor de autor îşi maschează prezenţa. De activităţile de urmărire se ocupă companii din afara acestora ca SafeNet sau BayTSP, care la rândul lor îşi disimulează foarte bine prezenţa. În urma căutărilor reverse DNS pe adresele IP din listele negre, numai 0,5 % duceau în mod evident la companiile media (căutările reverse DNS sunt folosite pentru a determina numele de host asociat unei adrese IP);

4. BOGONS - liste de adrese internet care nu au fost alocate, nefiind folosite în mod obişnuit. Dintre primele 15 entităţi din lista neagră descoperite în timpul testelor, 12 erau BOGON. Cercetătorii au precizat că „aceste surse îşi ascund în mod deliberat identitatea în timp ce pun la dispoziţie fişiere în reţelele P2P”. Căutările reverse DNS asupra acestor adrese au oferit prea puţine informaţii utile.

Sursa: Gecad Net

If you enjoyed this post, make sure you subscribe to my RSS feed!

Autorităţile de la Chişinău refuză în continuare să ofere un motiv pentru care au refuzat vineri accesul mai multor delegaţii româneşti în Republica Moldova. Reprezentanţii poliţiei de frontieră din România urmau să se întâlnească sâmbătă cu omologii lor moldoveni pentru a discuta despre ce s-a întâmplat, dar întâlnirea nu a mai avut loc. Autorităţile vamale moldovene nu au dat curs nici celei de-a doua invitaţii trimisă de partea română pentru sâmbătă după-masă, motiv pentru care românii au reînnoit invitaţia pentru mâine. Potrivit unor surse din Ministerul de Interne, dacă această întâlnire nu va clarifica situaţia, România va trimite o scrisoare oficială autorităţilor de la Chişinău pentru a cere lămuriri. Preşedintele României, Traian Băsescu a catalogat situaţia ca fiind „inadmisibilă”, în timp ce inistrul de Externe, Adrian Cioroianu crede că este vorba despre un gest politic, premeditat, iar premierul Tăriceanu spune că incidentul ar fi o dovadă că Moldova se îndepărtează de principiile Uniunii Europene. Între timp, însă, se pare că partea moldoveană şi-a schimbat atitudinea, pentru că o delegaţie din Petroşani a reuşit să treacă graniţa.

If you enjoyed this post, make sure you subscribe to my RSS feed!

În cursul audierilor în cazul Capitol Records v. Jammie Thomas, care au dus la amendarea d-nei Jammie Thomas cu 222.000 $ pentru sharing de muzica pe internet, dna. Jennifer Pariser, avocatul Sony BMG, a apreciat că file-sharing-ul provoacă pagube extrem de mari industriei muzicale iar casele de discuri sunt afectate în mod special. Dna. Pariser a precizat că marile case de discuri nu realizează câştiguri din turnee, emisiuni radio sau comerţ, fiind astfel cele mai expuse efectelor negative ale file-sharing-ului. „În opinia mea, Sony BMG a fost redusă la jumatate faţă de nivelul anului 2000”, din cauza pirateriei. „Când oamenii fură, când iau muzică fără compensaţie, noi suntem afectaţi.” Într-o discuţie cu dl. Richard Gabriel, avocatul caselor de discuri din Marea Britanie, dna. Pariser a sugerat că milioane de fani fură, prin realizarea de copii mp3 ale propriilor CD-uri sau descărcarea unor cântece pe care deja le au. Dl. Richard Gabriel a întrebat dacă realizarea de copii după muzica deja cumpărată de consumatori este un lucru rău, chiar dacă este vorba despre o singură copie. „Când o persoană face o copie a unui cântec pentru uz personal, cred că putem spune că a furat o piesă”. Realizarea unei copii a unui cântec cumpărat este doar „o manieră politicoasă de a spune că a furat o singură copie”, a adăugat aceasta. Un număr foarte mare de studii arată că majoritatea pieselor de pe player-ele portabile gen iPod provin din alte surse decât serviciile de download. În majoritatea cazurilor, muzica respectivă este compusă din cântece copiate după CD-uri în format mp3. Într-adevar, majoritatea player-elor portabile sunt comercializate cu programe software destinate copierii CD-urilor audio. În opinia d-nei Pariser, acesta este furt, fiind ilegală realizarea de copii de siguranţă ale CD-urilor cumpărate sau ale pieselor descarcate pe internet. În urma raportului de evaluare a eficienţei DMCA (Digital Millennium Copyright Act) din 2006 s-a ajuns la concluzia că, deşi consumatorii nu sunt împiedicaţi în niciun fel să realizeze copii de siguranţă ale CD-urilor, această posibilitate nu trebuie interpretată ca o autorizare din partea industriei muzicale.

Sursa: Gecad Net

If you enjoyed this post, make sure you subscribe to my RSS feed!

Belgia, scoasa la vanzare pe eBay

Site-ul eBay.be a retras luni seara, un anunt prin care Belgia era scoasa la vanzare. Pretul, la origine de un euro, ajunsese deja la zece milioane de euro, a anuntat purtatorul de cuvant al eBay, Peter Burin, citat de agentia de presa Belga. De la 15 septembrie oricine putea posta o oferta de cumparare a “Belgiei, regat cu trei regiuni”. Vanzatorul este un fost jurnalist, Gerrit Six. Pretul de plecare era un euro, dar dupa 26 de oferte suma ajunsese la zece milioane de euro, informeaza NewsIn. Potrivit anuntului, Belgia putea fi cumparata intr-un singur bloc, cu toate ca eventualul cumparator era sfatuit sa nu faca acest lucru. Cele trei regiuni ale tarii - Flandra, Bruxelles si Wallonia - puteau de asemenea fi cumparate separat, dar “trebuie sa se aiba in vedere datoria de stat de 300 milioane de euro ce trebuie repartizata”, explica jurnalistul, cu umor.

Six spera sa atraga atentia, postand aceasta oferta. “Si a mers. Sunt in toate ziarele. ‘Le Monde’ alearga dupa mine pentru a ma intervieva”, a declarat el. Potrivit purtatorului de cuvant al eBay, nu este prima data cand Belgia este scoasa la vanzare pe internet. “Insa atunci anuntul nu fusese postat de un belgian si nu era atat de amuzant. Acesta nu este provocator, este subtil”, a declarat Burin. Acest amuzant intervine in conditiile in care Belgia trece printr-o accentuata criza politica.

Sursa: 9AM.ro

If you enjoyed this post, make sure you subscribe to my RSS feed!

  • 0 Comments
  • Filed under: IT, Idiotism, Internet, Web
  • Forţat să renunţe la Linux

    Un fost administrator BitTorrent condamnat pentru upload-area de filme este forţat să renunţe la Linux dacă doreşte să folosească în continuare PC-ul. Scott McCausland (cunsocut şi sub pseudonimul „sk0t”), fost administrator în cadrul EliteTorrents tracker, a fost condamnat la cinci luni de închisoare după ce a mărturisit că a upload-at copii ale „Star Wars Episode III - Revenge of the Sith”, înainte ca acesta să fie lansat în cinematografe. În plus, McCausland a fost condamnat la cinci luni de domiciliu forţat după ispăşirea pedepsei şi monitorizare pentru „conspiraţie pentru încălcarea drepturilor de copyright” şi „încălcare criminală a drepturilor de copyright”. McCausland, domiciliat în Virginia, şi-a ispăşit pedeapsa, dar programul de monitorizare pe care autorităţile doresc să îl folosească pentru a supraveghea activitatea sa pe Internet funcţionează numai pe Windows. Astfel, McCausland va fi obligat să treacă de la Ubuntu Linux la Windows sau nu va mai putea folosi calculatorul.

    Această decizie este considerată inacceptabilă de către pasionatul de Linux: „Nu mă deranjează faptul că trebuie să folosesc software de monitorizare şi să port o brăţară de supraveghere, dar eu mi-am restructurat viaţa (sistem de operare diferit şi software diferit pentru acesta), iar ei mă vor forţa să cumpăr software, eu fiind în prezent şomer şi dificil de angajajat din cauza antecedentelor penale pe care le am tot din cauza lor”, a declarat McCausland pentru TorrentFreak. „Cred că aceasta este doar o manieră în plus de a-şi impune voinţa faţă de mine. Mi-am contactat avocatul şi vom contesta decizia.”

    Sursa: GECAD NET

    If you enjoyed this post, make sure you subscribe to my RSS feed!

    ATENTIE!!! Ploua cu crocodili!

    Radea Zadornov de americani shi de legile din unele state americane legate de crocodili… Uitati-va ce s-a intimplat in Rusia :lol: .

    Panica intr-un oras rusesc, dupa ce un crocodil, care a cazut de la etajul al 12-lea a unui bloc, a ajuns pe trotuar si s-a ridicat linistit pe picioare, relateaz AFP. Incidentul s-a petrecut in orasul Sarov, la 500 de kilometri de Moscova, iar autoritatile locale au declarat ca reptila numita Khenar traieste de 15 ani in casa unor persoane pasionate de animale exotice.

    “Crocodilul a cazut prin fereastra deschisa a balconului, aterizand pe trotuar, provocand panica printre trecatori. Khenar s-a repus calm pe picioare si se simte bine “, a declarat un purtator de cuvant al filialei locale a Ministerului pentru Situatii de Urgenta. Crocodilul, lung de un metru, nu a fost prea afectat de cazatura de la unul dintre cele mai inalte imobile ale orasului. El nu si-a rupt decat un dinte in urma accidentului. Crocodilul a fost dus la un adapost de animale, iar dupa cateva ore a fost recuperat de stapanii care plecasera in cautarea lui.

    Sursa: Hotnews.ro

    If you enjoyed this post, make sure you subscribe to my RSS feed!

  • 0 Comments
  • Filed under: Idiotism, Off-Topic