Cronicarul Blogosferei Moldovenesti!
8 Sep
Un fost administrator BitTorrent condamnat pentru upload-area de filme este forţat să renunţe la Linux dacă doreşte să folosească în continuare PC-ul. Scott McCausland (cunsocut şi sub pseudonimul „sk0t”), fost administrator în cadrul EliteTorrents tracker, a fost condamnat la cinci luni de închisoare după ce a mărturisit că a upload-at copii ale „Star Wars Episode III - Revenge of the Sith”, înainte ca acesta să fie lansat în cinematografe. În plus, McCausland a fost condamnat la cinci luni de domiciliu forţat după ispăşirea pedepsei şi monitorizare pentru „conspiraţie pentru încălcarea drepturilor de copyright” şi „încălcare criminală a drepturilor de copyright”. McCausland, domiciliat în Virginia, şi-a ispăşit pedeapsa, dar programul de monitorizare pe care autorităţile doresc să îl folosească pentru a supraveghea activitatea sa pe Internet funcţionează numai pe Windows. Astfel, McCausland va fi obligat să treacă de la Ubuntu Linux la Windows sau nu va mai putea folosi calculatorul.
Această decizie este considerată inacceptabilă de către pasionatul de Linux: „Nu mă deranjează faptul că trebuie să folosesc software de monitorizare şi să port o brăţară de supraveghere, dar eu mi-am restructurat viaţa (sistem de operare diferit şi software diferit pentru acesta), iar ei mă vor forţa să cumpăr software, eu fiind în prezent şomer şi dificil de angajajat din cauza antecedentelor penale pe care le am tot din cauza lor”, a declarat McCausland pentru TorrentFreak. „Cred că aceasta este doar o manieră în plus de a-şi impune voinţa faţă de mine. Mi-am contactat avocatul şi vom contesta decizia.”
Sursa: GECAD NET
If you enjoyed this post, make sure you subscribe to my RSS feed!
One Response for "Forţat să renunţe la Linux"
sus Linux
Leave a reply